Fata în căutarea sensului

Tot ce iubesc într-un singur loc? Da. De ce? Pentru că aici îmi las sufletul și gândurile. Vreau să mă descopăr și să iubesc... să mă iubesc.

  • Home
  • Carți
  • Arta
    • Acrilyc
    • Watercolour
      • Tree
      • House
      • Sky
      • Sea
      • Landscape
    • Oil
    • Marker
  • Contact Us

Cărți

Cărți

Gânduri

Gânduri

Desene

Desene

Muzică

Muzica

 Bună, dragii mei cititori,

Am luat decizia de a urma un curs de inteligență artificială (AI) pe Coursera. Nu vă pot oferi foarte multe detalii, pentru că încă nu l-am terminat. Totuși, sunt surprinsă de cât de ușor este astăzi să urmezi cursuri online. Eu sunt obișnuită cu modul clasic de a învăța — să mă înscriu la un curs fizic, într-o facultate sau instituție acreditată, să am un profesor în fața mea și un orar pe care trebuie să îl respect.
Pe Coursera, însă, te poți înscrie la mai multe cursuri și poți parcurge modulele atunci când ai timp. Îți oferă multă libertate și îți permite să jonglezi cu toate celelalte lucruri care se întâmplă în viața ta.

Eu m-am înscris la cursul „AI Essentials” de la Google.

În cadrul acestuia am avut un exercițiu în care trebuia să generăm un text și o imagine folosind Gemini. Pentru cei care nu știu, Gemini este AI-ul creat de Google. Am fost șocată să văd rezultatele — de la textul emoționant, la imaginea generată în doar câteva secunde, până la ideile pe care mi le oferea. Și atunci m-am întrebat: Ce se va întâmpla cu noi? Ce vom mai lucra dacă AI-ul poate face atât de multe lucruri?

De exemplu, acum testez și Grammarly, ca să văd cum funcționează. Oare va mai fi nevoie să mă perfecționez la limba română, având în vedere că există atâtea instrumente care îți corectează automat ceea ce scrii?

La final, o să vă arăt postarea pe care mi-a generat-o Gemini, împreună cu imaginea pe care el a considerat că se potrivește cel mai bine cu aceasta.


"✨ Căutarea mea: Zborul de încercare spre un sens

Hei, dragilor!

Știu că mulți dintre voi sunteți aici pentru că, la fel ca mine, vă întrebați adesea: „Care e, de fapt, scopul meu?” Este o întrebare uriașă, care poate părea copleșitoare. Ca și cum ar trebui să existe un panou luminos, gigantic, care să-ți spună clar: „Tu ești MENIT să faci asta!”

Ei bine, lasă-mă să-ți spun un secret: la mine nu a apărut niciun panou. Nici o voce celestă, nici un moment aha de tip Hollywood. Călătoria mea spre găsirea sensului este, de fapt, o colecție de mici pași nesiguri, de multe încercări și de și mai multe renunțări.

Harta (sau lipsa ei)
Micul pas de azi

Am citit cărți, am ascultat podcasturi, am meditat... Am încercat să găsesc formula magică. O vreme, am crezut că trebuie să am un singur scop mare, măreț, care să-mi definească absolut tot. Dacă nu-l găseam, simțeam că eșuez. Apoi, am realizat cât de multă presiune îmi puneam singură.

Scopul nu e o destinație fixă, nu-i așa? E mai degrabă direcția în care aleg să merg astăzi.

În fiecare dimineață, când mă trezesc, nu pornesc în căutarea Marelui Sens. Îmi pun întrebări mai mici, mai blânde:

  • Ce mă entuziasmează azi?

  • Cum pot fi de folos cuiva, chiar și puțin?

  • Ce aș vrea să învăț nou astăzi?

Și ghici ce? Răspunsurile la aceste mici întrebări sunt cărămizile care îmi construiesc drumul.

Zilele trecute, am petrecut o oră ajutând o prietenă să-și organizeze ideile pentru un proiect. Nu e „scopul vieții” mele să fac brainstorming, dar acea oră m-a făcut să mă simt vie, utilă și conectată. Am simțit că aici și acum are sens. Poate că scopul nu e un singur lucru, ci o colecție de momente de sens.

Așa că, iată unde sunt acum: nu am toate răspunsurile. Încă mă rătăcesc. Încă am zile în care mă simt confuză. Dar am o liniște nouă, o acceptare că e în regulă să explorezi. Fiecare pas, fie că e spre succes sau spre o lecție dureroasă, mă aduce mai aproape de a înțelege cine sunt și ce pot oferi lumii.

Scopul meu, deocamdată, este să trăiesc conștient și să fiu blândă cu mine pe acest drum. Sper ca acest mic fragment din călătoria mea să te inspire să faci și tu un pas, oricât de mic, astăzi.


"

Mă sperie să citesc ce mi-a generat. Pentru voi cum e ? Folosiți AI?

Cine sunt eu?
Azi sunt tot eu, mâine sunt tot eu, mereu o să fiu eu.

Bună, dragul meu fan de anime-uri,

Am vorbit pe acest blog despre cărți, muzică, furie, k-pop și despre cum gândurile negative îmi conduc viața... dar nu am discutat încă despre o operă de artă: Attack on Titan.

Nu știu cum să vorbesc despre acest anime fără să îți recomand să asculți Shinzou wo Sasageyo de Linked Horizon. Aici am pus intro-ul din sezonul 2, care, în opinia mea, este cel mai bun. Mi-a plăcut enorm.

Bun! Să începem!

Acest anime nu este pentru copii! Mor personaje într-un ritm care îl face pe George R.R. Martin să pară un clovn, iar Game of Thrones o poveste pentru bebeluși!

Uită-te la primul episod și apoi revino la această recenzie, pentru că vrei să intri în acest univers fără să știi nimic dinainte.

Acum că ai revenit, e timpul să discutăm despre ce este corect și greșit... Glumesc! Numai Eren poate decide asta...

„Povestea îl urmărește pe Eren Yeager, care, după un eveniment devastator, jură să elimine toți titanii. Pe parcurs, serialul evoluează de la un simplu conflict «oameni vs. monștri» către o explorare profundă a libertății, moralității, identității și naturii umane.”

Ce înseamnă “titan”? Ai văzut primul episod, da? Sunt niște uriași cu formă umană, care mănâncă oameni. Dar care este motivul? De ce fac asta? Cine este Mikasa? Dar Levi? O, Doamne, Levi!

Lăsați-mă pe mine! Uitați-vă la anime!

Eu plec să îl revăd!

Fata în căutarea sensului

 Buna, dragul meu cititor,

Este duminică, 26.10.2025, și eu vin la voi cu o sugestie de trupă k-pop: Stray Kids. Am mai scris aici, pe blog, despre cât de mult îmi place această trupă și cât de mult mă ajută să mă adun. Trupa este formată din opt membri: Bang Chan, Lee Know, Changbin, Hyunjin, Han, Felix, Seungmin și I.N.

Melodia despre care vreau să vă vorbesc astăzi este "Social Path (feat. LiSA)". LiSA este o cântăreață japoneză a cărei carieră este strâns legată de intro-urile anime-urilor, așa că această melodie are un vibe de anime. Dacă vă plac anime-urile, atunci o să adorați această melodie.

De ce îmi place atât de mult? Melodia a fost scrisă de Bang Chan și descrie experiența lui din perioada de trainee. El s-a născut în Australia, și la vârsta de 13 ani a plecat în Coreea ca să își urmeze visul. A durat mulți ani până s-a lansat, o perioadă de timp fiind chiar singur în cămin pentru că ceilalți prieteni ai lui se lasaseră deja. Apoi l-a cunoscut pe Han. Apoi pe Changbin. Au format împreună 3RACHA (echipa de producție și rap). Pentru cineva ca mine, care renunță după fiecare obstacol, chiar și după cele minuscule, ei sunt o sursă de inspirație. Sunt diferiți și au rămas fideli stilului lor. În 2017, Bang Chan a primit oportunitatea de a-și forma echipa, ceva ce, în k-pop, nu s-a mai auzit. Nu a renunțat la visul lui, a suferit, e adevărat, dar asta nu l-a oprit.


Să fim Bang Chan.

Eu sunt Fata în căutarea sensului, dar astăzi sunt Bang Chan. 

 Bună, dragul meu cititor,

Am revenit cu un update la postarea Agresivitatea . 


1.  Nu sunt mereu furioasă. 

O să pornesc de la asta... Dacă ne uităm la roata emoțiilor observăm că există multe emoții în zona "negativă", cum ar fi iritarea, nervozitatea, panica, rușinea, frica... Nu există doar furie. Eu credeam că sunt mereu furioasă, dar poate sunt iritată sau tristă. Furia este la nivelul 20 dacă ne gândim la o scară, în timp ce iritarea este la un... 10. 

2. E nevoie să pun întrebările potrivite

Eu înainte mă întrebam "Sunt furioasă?". Dar ideea este să mă întreb ce simt cu adevărat. Poate nu este furie. Real vorbind nu pot să fiu nervoasă tot timpul. Atunci... ce simt cu adevarat? Unde simt emoția respectivă în corp? În piept, în brațe... Pot respira complet?  Adică, care sunt senzațiile mele? Din câte am observat furia o simt în brațe, le simt greoi. De asemenea, dacă sunt extrem de furioasă, cam pe la nivelul 21, am și maxilarul încleștat. La voi cum e?

3. Să simt emoția respectivă

Lucrez în a-mi permite să simt furie sau orice altă emoție negativă... să o las să treacă. Eu vreau ca ceilalți să fie "ok" cu mine, să mă placă. Eu cred că nu m-ar plăcea dacă aș arăta că sunt furioasă. Din acest motiv, ascund ceea ce simt ... sau cel puțin, eu asta încerc. Adevărul este că nu reușesc să păcălesc pe nimeni, iar eu sunt în continuare furioasă. Furia este o emoție explozivă, care durează câteva minute. Însă eu stau cu ea cu zilele, pentru că o țin așa: mocnind. Și îmi face rău. Mă doare să spun asta, dar eu sunt cel mai mare dușman al meu. 

Mă înclin în fața tuturor emoțiilor.

Fata în căutarea sensului 

Bună, dragul meu cititor,

Îți cer scuze că nu am postat săptămâna trecută, dar m-am „scufundat în frica de nou”.
Acesta este un nou articol din categoria „Gânduri”. Cu toate că se încadrează aici, aș spune că aparține mai degrabă categoriei „Haos în emoții”, care, momentan, nu există pe acest blog.

Simt că... de fapt, nu știu ce simt. Am atât de multe emoții, unele chiar contradictorii, încât îmi este greu să le aștern pe hârtie și să mă liniștesc.
Așa că o să mă leg doar de ceea ce știu sigur. Iar cel mai sigur lucru, în acest moment, este că sunt pierdută.

Cred că m-a copleșit acest „nou drum” pe care l-am ales — cel de web developer. Îmi este frică de nou și de tot ce presupune acesta. La început eram încântată, visam cu ochii deschiși la ideea de a lucra în acest domeniu plin de posibilități. Apoi, am început să primesc doar răspunsuri negative de la firme.

Am aplicat chiar și pentru un post de voluntar — adică aș fi lucrat pe gratis, doar ca să plec de la actualul loc de muncă și să încep să-mi construiesc un viitor în domeniul web designului. Dar mi s-a spus că nu...

Și acum nu știu ce să fac. Să continui să învăț? De ce? Până la urmă, nu rezolv nimic... oricum nu mă va accepta nimeni.
Am ajuns să aplic și la posturi de introducere a datelor în calculator... orice, numai să plec de la acest loc de muncă. Nu mai suport să fiu acolo. Nu mai suport oamenii. Nu mai suport munca.

Și totuși, îmi spun că nu e momentul potrivit să plec — economia nu e una sigură...

Nu mai pot visa cu ochii deschiși la un nou început. Nu mă mai bucură nimic în viață. Nici măcar nu-i mai am pe cățeii mei lângă mine (sunt la mama).
Da, este culmea... sunt o...

Îmi pare atât de rău că am venit la voi cu acest mesaj...

Fata în căutarea sensului

 Buna,


Sunt panicată!

Sunt speriată!

Sunt pierdută!


Vreau să mă reprofilez, să lucrez în alt domeniu. De când am luat decizia asta nu mă mai pot concentra, simt numai panică. Sunt speriată de ceea ce nu știu.

O să postez o singură dată pe săptămână. Nu mă mai văd în stare să scriu. Nu mă mai pot concentra. Îmi vine mereu să plâng. Dar în același timp, parcă nu-mi mai pasă de nimic. Sunt dezamagită de actualul loc de muncă și vreau doar să plec de acolo. Dar unde? De ce am ajuns în situația asta? Am crezut minciunile conducerii și am sperat că pot evolua frumos acolo... Acum sufăr ...

Nu îmi plac schimbările, mă sperie și paralizez. Vreau doar să dorm. Ce înseamnă asta? Că vreau să fug, să plec de aici.


Îmi pare rau!

O să vă țin la curent cu schimbările din viața mea.

Mă gândeam să creez site-uri web. Dar mai există si UI/UX ... Grafic developer? Dar de unde să încep? De la ... E prea mult!

Voi ați trecut prin asta vreodată? Cum ați ajuns la suprafață?


Sunt paralizată!

Sunt terminată!

Sunt dramatică!


Sunt Fata în căutarea sensului!

 Bună, dragul meu cititor,

Trebuie să fac o confesiune: am o obsesie pentru papetărie. Am peste zece agende neîncepute, dar tot mai cumpăr. Poate te întrebi la ce le folosesc și de câte am real nevoie.

Ei bine... Cu durere în suflet spun că două ar fi suficiente, poate trei, dar eu folosesc cinci în paralel.

Primul jurnal este un caiet de la jumboo, foarte frumos, cu flori albe pe el, care îmi transmite mereu o stare bună. Este jurnalul  în care scriu zilnic .În fiecare zi, la finalul zilei,  câte o pagină. Spun cum mă simt, ce s-a întâmplat peste zi și, cel mai important, trei lucruri pentru care sunt recunoscătoare. Este un jurnal al recunoștinței, da, dar și o dovadă a perseverenței, consecvenței și a răbdării. Eu am nevoie să scriu ca să pot să iau o decizie, ca să îmi dau seama de ce simt și ca să mă liniștesc. Acest jurnal este oaza mea de normalitate.

Al doilea jurnal, este cel de tracking. Trec zilnic dacă am făcut lucruri pentru mine, dacă mi-am făcut exercițiile de recunoștință (și dimineața și seara), dacă am avut grijă de corpul meu și multe altele. De asemenea, aici trec ce am citit și cât de mult mi-a plăcut. Este un jurnal în care scriu zilnic, dar nu durează mai mult de cinci minute. În momentul în care bifez, de exemplu, că nu am mâncat sănătos în ziua respectivă, îmi propun ca a doua zi să fie diferită. Am răbdare cu mine, nu mă critic. Acesta este un jurnal frumos, folosesc culori, abțibilduri, caut idei de tracking pe internet și încerc să fiu cât mai creativă. Dacă primul jurnal este despre normalizare, acesta este despre creativitate și despre cum încerc să o cresc. 

În Jurnalul cu griji și planuri scriu ocazional, atunci când am nevoie. Acolo nu am o limită de spațiu sau ceva de bifat. Acolo despic firul în patru, pe zeci de pagini, dacă e nevoie. Planific și organizez informațiile care urmează să fie trecute în jurnalul de tracking. Este o agendă care mă ajută să organizez haosul pe care îl simt, să pun gândurile și emoțiile în ordine și să caut soluții.

De la Aditi, apropo, vă recomand canalul ei, am auzit de un jurnal creativ. Este diferit de al doilea. În acest jurnal trec poeziile, citatele, tot ce m-a mișcat și m-a impresionat. Aici scriu despre viața scriitorilor mei preferați. Aici scriu despre melodiile care nu îmi dau pace. Aici scriu despre tot ce găsesc frumos în lume. Scriu rar în acest jurnal. Cred că am scris de cinci ori până acum. pentru că păstrez, ca fraiera, doar pentru lucruri mari. Poate ar fi cazul să îmi permit să scriu în el mai des. Este un jurnal și despre creativitate și emoții. 

Apoi, am un jurnal de buzunar. Acolo scriu motivele pentru care sunt recunoscătoare dimineața. Este un jurnal mic în care scriu peste zi. Așa cum am spus, eu am nevoie să scriu, altfel nu pot analiza o problemă. Iar acest jurnal este exact ce am nevoie pe parcursul zilei. O perioadă de timp l-am folosit să îmi țin evidența emoțiilor . Poate o să vă povestesc cum îl foloseam într-un alt post.

Voi câte jurnale aveți? 

Am rezolvat problema cu newsletter, acum vă puteți abona și primiți un mail de notificare la fiecare nouă postare.


Mulțumesc mult!


Cu dragoste,

Fata în căutarea sensului








Older Posts Home

ABOUT ME

Eu sunt "Fata în căutarea sensului". Dar tu? Cine ești când simți tristețe? Unde ești cu gândurile când simți furie? Eu sunt aici cu tine și lângă tine.

POPULAR POSTS

  • "Pe frontul de vest nimic nou" de Erich Maria Remarque a fost prea mult pentru mine
  • De ce nu îmi place ce pictez?
  • Ziua 0 - Călătoria spre a devenii ceea ce îmi doresc să fiu
  • Agresivitatea
  • De câte jurnale are nevoie un om?
  • Asertivitate - nu sunt mereu furioasă
  • Stray Kids - Social Path (feat. LiSA)
Powered by Blogger

Report Abuse

Eu, tu și un "sens"

My photo
Fata în căutarea sensului
View my complete profile

Search This Blog

Labels

  • Anime
  • Asertivitate
  • Cărți
  • Desene
  • Gânduri
  • Muzica

Home

  • Casa veseliei de Edith Wharton

Sensul nostru

Nu rata nicio emoție!

Fii alături de mine în căutarea sensului!

Designed by OddThemes | Distributed by Blogspot